Soarele stralucea puternic, caldura si linistea trecatorilor grabiti tradau o toamna tarzie ce in mod normal trebuia sa semene a amorteala si frig. Pe fata fiecaruia era prezenta in mod tacit o multumire profunda pentru una din cele mai caldurase zile de pana atunci.
Aleile parcului pe care le travesa zilnic si bancile dese o indemnau sa se intinda si sa zaca asa la soare acest lucru facand trecerea prin parc un adevarat test de rezistenta spre deosebire de zilele in care era frig si abia astepta sa ajunga in clasa la caldura. O intrebare nu ii dadea pace deloc: de ce o astepta Anlym de fiecare data de la iesirea de la ore si o insotea tacut pana acasa?
Daca se intampla sa aiba mai multe ore ca ea reusea sa faca ceva astfel incat sa plece mai devreme. Dar de ce?
O tristete adanca se ascundea in fiecare coltisor al fiintei sale asemenea intunericului ce cuprinde o incapere parca ar reusi sa o detina, iar fiecare luninita nu reuseste sa descopere decat parti mult prea mici pentru a face un intreg. La fel isi simtea si ea sufletul rupt in mii si mii de bucati, nereusind sa vada imaginea de ansamblu, adica motivul clar al dezamagirii sale. Stia doar ca fiecare motiv participa intr-un fel sau altul, dar nu masurile exacte.
Zari in fata sa o figura cunoscuta ceea ce o irita caci ii lipsea si cea mai mica dorinta de a deschide gura in scopul unei convesatii de politete, asa ca pleca in pamant privirea pentru a evita orice contact vizual. Facuse acest gest ca pe o ultima incercare de a evita un chin inutil chiar daca stia ca va fi trasa din nou la raspundere ca nu e atenta pe strada si nu saluta prietenii parintilor, dar gandul ii zbura mereu doar la caietul de notite nefolosit inca si primele ganduri ce ii vor umple paginile.
Acesta era refugiul sau pentru toate frustrarile, o portita de iesire spre lumea in care nu trebuie sa isi ascunda sufletul de teama ca va fi ridiculizata pentru "aspiratiile ei mult prea inalte", gandul i se intuneca cand isi aminti cum il pieduse pe cel vechi fugind dupa autobuz. Sentimentul asta o intrista asemenea cum te doare cand iti dai seama ca ai pierdut o parte din tine, din sufletul tau, durerea semana a dezorientare, lipsa unei apartenente sau chiar pierderea unui prieten drag...cel mai drag caci acele pagini insemnau singurul prieten adevarat avut in atatia ani. Si totusi cum il scapase?
In contradictie cu veselia de afara, Mira se simtea tot mai trista si mohorata. Vantul usor, dar rece o deranja deoarece ii incurca parul dificil, iar soarele ii parea mai mult enervant decat placut.
Razele ii luminau parul castaniu, iar ochii de un verde crud- inchis tradau o tristete aparte ascunsa adanc in suflet. Fata alba, fara insa sa para palida radia de caldura iar toate trasaturile corpului ii erau in contradictie. Spatele nu il tinea drept ca de obicei reusind sa ii ascunda elenganta miscarilor ce ii completau perfect replicile bine gandite, cateodata intepatoare alteori sarcastice, ce resuseau de fiecare data sa trezeasca simpatie sau respingere. Hainele casual, perfecte pentru iesiri sau plimbari, dar nu pentru scoala aveau intentia de a sublinia falsa rebeliune, deoarece acea dimineata era una din putinele zile in care isi permitea insasi sa aiba aceaisi neapasare caracteristica fiecarui elev. Pentru ca aceste momente erau foarte rare nici un profesor nu ii zicea nimic, iar in ziua respectiva nu era ascultata sau intrebata ceva, decat daca prezenta interes pentru subiect sau ora. Atitudine ce se putea asemana mai mult cu un pact secret, consimtit mental intre profesori. Pact ce il intuia si care o enerva de fiecare data, caci astfel de zile erau singurele erau singurele in care isi putea exprima "rebeliunea" si nemultumire generala. Vazand acestea doar ca pe motive de a-i arata care ii este locul si de a-i aminti ca ea, de fapt, este opusul, blanda, supusa, eleganta si docila.
In fata ei zarea inca o figura cunoscuta pe care dorea cu tot dinadinsul a o evite, dar pentru asta trebuia sa piarda autobuzul spre spre scoala. Se hotari sa o infrunte, mergand in aceiasi postura cu capul plecat si aparent cu mintea in alta parte.
- Buna!
- Hm.... mai nou ma astepti si la autobuz?
- Aaaa...nu eu m-am trezit mai devreme si vroiam sa te vad. Putem sa ne intalnim dupa ore?
.jpg)
