.jpg)
".... Cuvintele ... pot desemna atatea lucruri, pot descrie atat de clar si totusi fi atat de vagi. Oamenii, sentimentele, situatiile, toate reflecta trairi profunde, trairi pe care numai un ochi mult prea atent la detaliile obositoare le-ar putea observa. Orice descriere halucinanta a unei societati mult prea constrangatoare te poate determina sa renunti la lupta cu tine pentru a supravietui.
Sufletul ... acel cufar nesecat de amintiri si tristeti inca mai suspina dupa acea liniste de copil, inca mai suspina la acele zile de seninatate. Unde au fugit toate copillarile, toate culorile in care imi desenam viata...? Mi-au fost acunse pana si dezamagirile si necazurile de copil, caci m-ati lasat sa ma trezesc singura la realitate, aratandu-mi cat sunt de prostesti...
Orasu, acel castel plin c printi si povesti de neuitat, sta parca la racoarea unei paduri si umbra unui rau din care inca mai soarbe agale.... Povestea unui oras, povestea altor orase, e a unei persoane... sau poate a miilor de persoane nu ar fi interesante. Nu pot fi interesante caci si-ar fi lasat banala lor viata in mana destinului, a providentei sau a unor fatale coincidente.
Si acum ma gasesc din intamplare intr-un parc plin de agitatie, in care zarva din jurul meu nu mai poate arata decat ca intr-o oglindire malefica o pustietate molipsitoare.... Molipsitoare pentru ca am imprumutat-o de la cineva, de la un coleg de "joaca" alaturi de care mi-au fost descrise lumi la care nici nu indraznisem sa visez... Am deschis impreuna un drum, nestiut de mine si banguit adesea de el fara nici o finalitate clara. Totusi ma simteam ca un orb care incerca sa se adapteze intr-o societate de oameni normali, fara sa isi dea de gol handicapul.
Acea carare pe care de la el am inteles ca trebuie parcursa singura ma face sa ma simt ca planta ce incearca sa supravietuiasca in desert... Toate aceste ganduri.... sunt ale mele... toate aceste trairi...de unde vin...? Voi putea eu vreodata sa scriu...? Sa le scriu pentru ca astfel sa ma scap de ele...?Cineva crede ca da.... eu inca sunt mult prea confuza sa sctiu ce cred.... dar cred ca cineva este aici cu mine...in aceasta lume de orbi, in care cuvintele sunt sageti pentru a ne construi propia realitate. .... "
" - Si....? ce crezi....? Pot castiga concursul...?"
" - Nu stiu...nu stiu ce zic sincer...e frumos..."
" - Frumos?"
" - Da.... La cine te referi in scriere?"
" - Deci eu iti cer parerea pentru ceva foarte important si tu te temi ca l-as fi dedicat nu stiu cui?"
Se ridica si pleca lasand pe banca langa el foaia scrisa de mana ei. Vroia sa o urmareasca sa ii poata zice cat este de mandru, dar foaia lasat in urma il surpinsa, cum sa renunte la ceva ce muncise atat de mult?
Pentru cineva important...... sa continuam sa credem.... in propile reusite si infrangeri pentru ca sunt parti din noi.
