Regasire...

Si de aici pornesc la drum...fara nici un gand in special....poate doar cu visurile ce inca neimplinite, tac...zacand latent asteptand, parca o sclipire...o liminita...un gand o dorinta. Dar cred ca mai mult de atat tot ce caut e putina liniste, in momentul cand in mintea mea va adormi acel judecator...ce si azi astapta...orice greseala sa o taxeze...si atunci? de ce nu a taxat visurile...de le-a lasat sa mai ramana?...poate ca in momentul in care va adormi...voi putea sa evadez din temnita in care m-a inchis? M-a condamnat...cand?..pentru ce? de ce?....poate ca atunci cand nu am renuntat sa mai cred... ce sa mai cred?..totul..oamenii, viata, bucuriile tristetea....

Si azi...ce mai astept...nimic....poate un gand...un gand care sa ma trezeasca din starea asta latenta...cand...oricand...acum..maine...peste ani... astept...pe cineva sau poate chiar pe mine... pe mine sa gasesc ce am pierdut, cand, unde, ce , nu conteaza...doar asteptarea...

Poate in asta consta toata viata..in asteptarea de ne regasi, caci nu putem accepta cine suntem noi...care este esenta noastra... deci asteptarea...consta in regasire...si astept...

candva, odata...

Cand?.. Un poate?...De ce?... Pentru.... cand...

pentru toate cuvintele....ce nu le-ai rostit cand ai plecat

cand nu stiu ce vreau.... ma ascund de lume

ma refugiez in tine... sau in imaginea ce o am in nimte..

esti o fantasmma....ce traieste doar in capul meu...

esti si real.... nu m-as putea inoi.... dar niciodata....

nu ai fi interesat sa spui.... ce vreau sa cred

ce vreau sa sper.... sunt doar cuvinte desarte...

doar tristeti inutile...... pentru ca eu... nu exist...

pentru nimeni... ma ascund in mine.....

fug departe de lume si sper....

ca vrei sa ma gasesti.... de vei incerca... te astept....

sunt doar aici.... si voi fi mereu...

stau rusinata... pe pat... de parca cineva ma priveste... simt ca imaginatia mea o ia razna

si tot ce am crezut real se prabuseste intr-o secunda....

ma simt de parca nimic natural...concret... ar fi fost vreodata.... sa fie ceva....

cineva.... nu stiu... nu cred ca vreun gand poate mai prinde contur...

ci doar simt ca in capul meu totul o ia raza....

ma prabusesc.... si o data cu mine tot cuprinsul meu de idei...

o avalansa ma cuprinde incet... si ma duce pe un taram necunoscut...

ce parca stepta pe cineva anume?....nu pe oricine...

ramane de vazut, daca pot sa regasesc aici ce caut.... sau pe cine caut...

........

Cand?...De ce?....poate...

Cand te intorci sa arunci o ultima privire, ai grija ce privesti ca e posibil sa zaresti semnul lasat in urma ta...

Cand esti prea sus sa ma vezi, ai grija ca mie imi va fi mereu dor de tine...

Cand sunt prea departe, visez....

Cand vreau sa plang, zambesc...

Cand caut speranta, ma gandesc la maine...

Cand sunt aici, sunt de fapt departe....

Cand visez, un zambet perfect...

Il caut pe al tau... chiar daca nu mi-l amintesc...

E totusi in mintea mea...si totusi atat de departe incat nici in ganduri nu te mai aud...

Ce zambet te poate aduce aici?....ce cuvinte ma pot convinge ca nimic nu e real....

Ce ganduri? Ce sperante?... Ce poate alunga furtuna din mine si aduce linistea dupa care sufletul meu plange mereu....

As vrea sa pot desena....chipul tau in aer....sa il privesc neincetat...

Sa devii gandul meu....pana ma confund cu tine...

sa ma gandesc departe... sa fug in lume....

Intr-un oras departe.... departe de tot ce ma inconjoara...

Sa fug in orasul desenat de mine.... ce a inceput cu chipul tau....

Sa plang lacrimile... ce se vor tranforma in sperante...

Ce vor deveni pasari nemuritoare... ce vor zbura departe...

Si eu voi fugi cu ele.... Voi fi departe....

Dar imi voi lasa corpul aici sa fiu sigura ca ma gasesti... Si daca nu ai grija ca m-ai pierdut pe drum...

Tu nu esti niciodata langa nime....

Si de te simt mereu de parca ai fi?

.....

De ce cred mereu ca totul e o amagire?...

Vreau sa trec mai departe si totusi... nu pot....?

Nu pot.... Nu pot...? Nu pot sa ma mint....?

Iluziile din fata mea.... Sunt doar atat: iluzii....

De ce? Desenele din aer nu devin niciodata realitate....

Si ma trezesc mereu la acelasi...vis...

la aceasi vis... printre fumul lasat in urma lui... singura...

o lacrima curge incet pe obraz...poate?

Poate, e o speranta... ? nu.....

De ce nu? pentru ca ele, sperantele m-au adus aici....

Si o data trezita la realitate... parca vreau sa mai adorm o data...

Ca visele sunt asa frumoase.... si realitatea....

Si realitatea...e doar atat: realitate.....poate mai adorm... somn usor...