joi, 21 aprilie 2011

Eu si atat......


Mintea imi este plina de ganduri goale, trupul rece si tu stai in fata mea privindu-ma cu acei ochi goi, desi esti aici dintodeauna eu te simt ca un strain pe care il zaresc pentru prima data in viata mea. Si imi este asa de teama, un aer rece imi incheata sufletul, imi doresc sa pot pleca de aici, sa intorc pagina si sa uit totul, dar cum putem uita asa usor ceva ce la momentul potrivit inseamna mai mult decat ani intregi seci. Dar ochii nu mai privesc la mine, ci la tine si asa imi las capul jos si plec. Plec cu urma de regret ce mi-a mai ramas, pana la urma se va stinge si ea.
Caci am sters de pe fata ta orice urma de regret din momentul cand am vazut ca visul nu poate fi decat atat vis. Iar tu ai sters din sufletul meu si putina tristete ce mai imi ramasese....

Dialogul singuratatii se duce in doi, intre suflet si judecatorul suprem...acel judecator aspru ce arata cu degetul si cea mai mica scapare. Te intrebi catre cine? Catre tine, caci nu este mai mare calau decat tu si nu exista mai mare rusine decat a ta fata de tine.... Cand soarele apune intunericul se lasa peste toata scena....acea scena unde iti joci de fiecare data rolul, iti spui corect replicile, si cand ai terminat te retragi....unde? In tine, in sufletul tau pentru a-ti asculta sentinta, sentinta data de judecator ce te face sa te simti la fel sau chiar mai jalnic decat data trecuta.

Dar cati oare dintre noi fac asta? Cati se retrag pentru a-si da seama de greselile lor? cati se gandesc ca maine au o noua sansa sa indrepte lucrurile aratand ca nu sunt inca unul din multime ce isi cara tacut pasii, ci iasa din acea carapace ce foloseste ca scut moralizator.

Si asa pleca linistit capul ascultand pedeapsa ce ii revine....suferinta, si gandul ca greseala ii apatin ca sunt doar ale sale, ca nu a fost capabil sa isi calce pe suflet si sa ia alegerea corecta. Asa face de fiecare data, dar azi...azi nu lasa capul in jos, ci il ridica cat mai sus...atat de sus incatnu vroia sa vada pe nimeni, sa fie doar el si atat. Orice gand imi este patruns de idei goale fara continut sau viata, caci zac aici de prea mult timp. Le voi aduna incet, incet si le voi reface, le voi reface astfel incat sa vad numai eu prin ele, sa pot sa imi vad prin ele, toate sperantele, iluziile sau nazuintele. Pe cele care nu se mai pot aplica le voi scimba si le voi arunca la cos, caci tot ce as putea fi eu vreau sa ramana cunoscut doar de mine.
(nu incerc sa ii dau sens, incerc sa imi linistesc gandurile goale)