Tocmai am deschis un blog nou....Motivele sunt simple...fiecare trecem prin schimbari, unele sunt irevesibile (nu conteaza daca bune sau rele, sau poate pur si simplu evoluam), dar aceste schimbari m-au determinat sa realizez ca nimic ce pana acum nu ma mai definea. Incepand de la unele lucruri simple ca gustul pentru haine sau culori preferate si terminand cu unul din cele mai profunde pentru mine: SCRISUL. Asa ca procesul a fost lung, plin de victorii sau infrangeri (la nivel moral sau psihic, caci in viata de zi cu zi sunt bine, cred...sper), iar rezultatul incepe sa fie vizibil pentru unele priviri mai sensibile, ca sa spun asa... Sper ca rezultatul sa va placa si astfel sa reusuti sa vedeti Cuvintele mele din umbra, o umbra blanda si calda, iar pe alocuri rece si incarcata de prea multe trairi, caci asta este, cred eu, motivul pentru care scriem, acela de a ne vindeca de demoni interiori....Inainte de a incheia vreau sa mentionez ca nu toate scrierile triste sunt momente tragice pentru mine, ci doar momente in care imi curat gandurile de gandurile care nu vreau sa aiba loc in sufletul meu. Va astept sa vizitati noul meu blog, daca acesta va va tenta, sau scrisul va fi pe gustul Dvs... Va astept cu drag.

http://cuvinte-din-umbra.blogspot.com/

Eu si atat......

Mintea imi este plina de ganduri goale, trupul rece si tu stai in fata mea privindu-ma cu acei ochi goi, desi esti aici dintodeauna eu te simt ca un strain pe care il zaresc pentru prima data in viata mea. Si imi este asa de teama, un aer rece imi incheata sufletul, imi doresc sa pot pleca de aici, sa intorc pagina si sa uit totul, dar cum putem uita asa usor ceva ce la momentul potrivit inseamna mai mult decat ani intregi seci. Dar ochii nu mai privesc la mine, ci la tine si asa imi las capul jos si plec. Plec cu urma de regret ce mi-a mai ramas, pana la urma se va stinge si ea.
Caci am sters de pe fata ta orice urma de regret din momentul cand am vazut ca visul nu poate fi decat atat vis. Iar tu ai sters din sufletul meu si putina tristete ce mai imi ramasese....

Dialogul singuratatii se duce in doi, intre suflet si judecatorul suprem...acel judecator aspru ce arata cu degetul si cea mai mica scapare. Te intrebi catre cine? Catre tine, caci nu este mai mare calau decat tu si nu exista mai mare rusine decat a ta fata de tine.... Cand soarele apune intunericul se lasa peste toata scena....acea scena unde iti joci de fiecare data rolul, iti spui corect replicile, si cand ai terminat te retragi....unde? In tine, in sufletul tau pentru a-ti asculta sentinta, sentinta data de judecator ce te face sa te simti la fel sau chiar mai jalnic decat data trecuta.

Dar cati oare dintre noi fac asta? Cati se retrag pentru a-si da seama de greselile lor? cati se gandesc ca maine au o noua sansa sa indrepte lucrurile aratand ca nu sunt inca unul din multime ce isi cara tacut pasii, ci iasa din acea carapace ce foloseste ca scut moralizator.

Si asa pleca linistit capul ascultand pedeapsa ce ii revine....suferinta, si gandul ca greseala ii apatin ca sunt doar ale sale, ca nu a fost capabil sa isi calce pe suflet si sa ia alegerea corecta. Asa face de fiecare data, dar azi...azi nu lasa capul in jos, ci il ridica cat mai sus...atat de sus incatnu vroia sa vada pe nimeni, sa fie doar el si atat. Orice gand imi este patruns de idei goale fara continut sau viata, caci zac aici de prea mult timp. Le voi aduna incet, incet si le voi reface, le voi reface astfel incat sa vad numai eu prin ele, sa pot sa imi vad prin ele, toate sperantele, iluziile sau nazuintele. Pe cele care nu se mai pot aplica le voi scimba si le voi arunca la cos, caci tot ce as putea fi eu vreau sa ramana cunoscut doar de mine.
(nu incerc sa ii dau sens, incerc sa imi linistesc gandurile goale)

Posibilitati....

Viata....atat de nesigura de la o zi la alta....Pariezi, de fiecare data, pe iubire, cariera...viata de familie...Dar ce faci cand totul in jurul tau se destrama, cand viata se incapataneaza sa iti arate ca te-ai nascut sa pierzi, ca meriti mai putin, decat cei din jurul tau....? Sa crezi ca nu esti suficient de bun incat sa meriti, nu toate cele mentionate mai sus, ci macar una. Orice forma ar lua aceasta gandire inseamna sa te devalorizezi sau subapreciezi.

Poate ca greseala realmente se afla in alegerile noastre, in faptul ca nu stim sa vedem ce este mai bine pentru noi. Dar intr-o lume a schimbarilor cine ne poate garanta ca un pas sau altul este mai bun sau nu pentru noi. Ceea ce este cu adevarat greu pentru noi sunt decizile cele mai dure. Cele definitive, dar din nefericire de cele mai multe ori le luam in graba sau nu le "digeram" asa cum trebuie, pentru a fi convinsi ca totul se afla sepre binele nostru. Sau poate ca binele nostru nu este cel care il vedem noi...si atunci....suferim, ca ne facem chiar noi asta in mod intentionat, sau nu.

In momentul in care incepi un drum este greu sa renunti la el, dar ce faci atunci cand el nu duce nicaieri, unde gasesti resursele pentru a continua? Nu vreau sa renunt, la nici o hotarare luata pana acum...nu cred ca as avea puterea necesara sa ma intorc din drum si pornesc din nou...Imi este frica si bangui de fiecare data dupa un semn, un semn ca pot continua. Chiar cand toata lumea imi spune ca ar trebui sa renunt eu ma incapatanez mereu sa cred ca am dreptatesi ca acel semn exista si intr-un loc pustiu. De cele mau multe ori oamenii te catalogheaza drept nebun...ei si ce..sunt o nebuna...caci numai un nebun se incapataneaza sa spere si sa traiasca mereu cu aceiasi incedere in oameni....De multe ori si eu simt ca m-am saturat de mine.....dar nu pot sa ma schimb. Asa sunt eu....

Unde e ascuns acel izvor nesecat de speranta, as vrea sa aflu ca sa il gasesc si sa il sec, pentru ca daca nu ma seaca el pe mine de viata. Va continua...

Fiecare drum isi are pretul....

Orice gand pare nimic in comparatie cu un cuvant, iar orice cuvant pare nimic in comparatie cu un gest, orice gest pare nimic cu....cu ce? Unde trebuie, de fapt, sa opreasca dorinta umana de mai mult? Poate acolo unde, in realitate ar trebui sa se termine dorinta noastra de a obtine tot mai mult ( si aici nu ma refer la avaritie), in a dori sa fim cat mai buni, cat mai destepti, cat mai, cat mai.... Fiecare drum isi are pretul....? da, asa e...din pacate. Atunci cand vrem sa facem ceva, sa urmam un drum, un vis, o iluzie, ne asumam de la bun inceput ( voit sau nu) o multime de riscuri. Ca de exemplu, sa esuam, Muncim ptr ceva si riscam in orice moment sa ne trezim cu mainile goale, cu sufletul gol, cu sperantele la pamant, si cu visele facute praf...

Mda....nu e corect...Nici viata nu e corecta, viata, oameni, poti spune ca Dumnezeu te pune la incercare....Dar de ce sa pui totul in seama lui Dumnezeu saracul, cand si asa are o planeta intreaga de condus. In realitate pana si a merge pe strada e mult foarte riscant, dar a-ti asuma "greseala" de a-ti implini visul...? Orice gest pe care il facem e incacat de o anumita semnificatie, iar aici orice idee scrisa ascunde de trei ori mai multe ganduri, si poate triplul lor sentimente.

Atunci insa, cand ne incapatanam sa ne indeplinim visele alegem sa luptam pentru ceva atat de nesigur incat mereu esti de parca ai tine in mana nisip...posibilitatea de a-ti scapa printre degete e enorma.....si ce faci....nu mai risti?.....ei bine in sensul asta sunt o nebuna convinsa....

Idei, ganduri

Iarna......aceiasi poveste de fiecare data, zapada alba, frigul, linistea, piesajul de vis...amorteala de afara....Este foarte placut sa stai in casa la o cafea sau un ceai si sa privesti inghetul de afara, la fel ca si cand esti afara si te gandlesti la cat de placut este in casa... Dar de fapt la ce gandesti cand iti zboara mintea la acasa? La confortul ce te asteapta? La linistea din casa? Sau la persoanele dragi care stii ca sunt acolo pentru tine?

De ce trebuie sa fie Craciunul sa ne amintim ca suntem oameni? Ca iubim, ca plangem, ca radem, ca ne intristam, ca traim.....ca putem fi mai buni......? Si tot pentru ca vine Craciunul aruncam sute de lei pe mancaruri pe care in mod normal nu le cumparam? Suntem prin natura noastra risipitori,ani aroganti, neincrezatori, risipitori......risipitori in tot....bani, viata, iubire.....Singurul lucru pe care nu l-am vazut si nici nu l-am simtit iana asta a fost spiritul sarbatorilor.....Cred ca cel mai pregnant sentiment al meu a fost o enervanta oboseala si adanca tristete....care parea ca vine dincolo de gandurile mele...parca de undeva din adancurile sufletului meu....

Un sentiment ciudat...parca as fi vrut sa alung din gandurile mele toate persoanele care intr-un fel sau altul m-au dezamagit...... as vrea sa pot sterge dintr-o data tot ce nu vreau sa imi amintesc sau ce nu as fi vrut sa traiesc....dar astea cred ca ar fi prea multe...din pacate...cred ca s-ar insuma undeva la peste 70% din viata mea....si numai cand ma gandesc la asta imi aduc aminte cat de frustranta este viata mea de pana acum. Ma uit adesea la zapada de afara si ma uimesc de fiecare data cat de frumoasa este, alba, fina, senbilila, caci se poate topi foarte usor...dar totusi atat de daunatoare cateodata, atat de rece........

Ceea ce nu reusesc niciodata este sa fiu la fel de rece ca ea, iar asta ma intristeaza si ma face de fiecare data sa sper cu aceiasi inocenta si prostie. De ce ar fi lucrurile mai bine de data asta? Intervine, din nou, aceiasi nedreptate unii primesc totul de-a gata altii nimic...si ce muncesc sa obtina pierd...si mai au si ghinion cat cuprinde......

Drumu-i lung.....cararile adanci.....poate reusesc data viitoare sa scriu ceea ce vream sa scriu....