miercuri, 4 februarie 2009

Cautand castelul sufletului tau...


Si totusi te caut....si totusi nu te gasesc... si ma pierd in noapte incercand sa mai sper..de cate ori ai facut tu asta?... Poate de prea putine ori, poate niciodata, poate nu ai stiut cum e sa te pierzi in umba noptii..sa alegi descult dupa fantome....sa te pierzi in intuneric...sa te loveasca in fata ceata groasa a noptii... Si aici stau pierduta in fata ta, astept ceva, oare ce?... Poate acelasi lucru ce il cer de ficare data, un suflet cald si o inima curata.... Oare cine sa fie langa tine atunci cand te lovesc in fata gandurile nergre ale unei  minti pierdute pe cararile ascunse ale unui drum plin de obstacole imaginare si de fantasme...? Stand la portile de aur cersesc, porti inalte de nepatruns prin care vad castelul cel ascuns, un castel  plin de  comori... unele cum nu ai mai vazut... caci traind in lumea asta oarba uiti ce ascunzi in suflet... stai pierdut  in fata lunii ca in fata unei regine ascultand a mea poveste despre nopti si umbre, despre printi si printese... Povesti ce nu au fost spuse, povesti ce nu fost scrise, povestea mea si a ta, traind in castelul sufletului tau nu mi-a fost niciodata frig caci m-am incalzit la focul ce iti arde in suflet,   m-am pierdut pe cararile ce duc la tine si m-am ascuns de iubirea ta ca de cea mai mare groaznica fantasma... Am pierdut zile si nopti incercand sa inteleg de ce incerci sa ma faci sa ma pierd in marea din sufletul tau, sa  ma predau fara cea mai mica incercare de impotrivire, te cobor de pe altarul in care te-am urcat asemeni unui zeu... te cobor in zadar, caci nu reusesc nicidecum sa te privesc ca imi este imposibil sa ma uit in ochii tai diferiti de altatada  ce nu mai  exprima acelasi lucru... Sunt atat de diferiti si totdata aceiasi dintodeuna,  incerc sa te iau de mana si totusi nu reusesc sa ajung la tine caci am cazut in ia incercarea de ajunge la tine... Esti  atat de departe de mine si totusi nu reusesc sa te vad din negura cetii... de ce nu pot sa ajung la tine, poate pentru ca totusi pentru mine ai ramas urcat pe acel altar si in zadar incerc sa te cobor... Esti ascuns intre stele si nu pot sa urc la tine caci drumul ce m-a facut sa te caut este pierdut in negura  noptii. Cum pot oare sa ajung la tine din moment ce nu mai stiu cararea pe care o stabateam o data? Nu mai stiu cum sa ajung la tine sa te privesc, caci nu reuseesc sa iti intalnesc privirea ce o data o adoram. Nu esti langa mine si totusi te simt atat de aproape, esti o parte din mine pierduta undeva departe o parte, de fapt, atat de staina si totusi atat de cunoscuta. Esti cel pe care il astept si totusi cel pe care   nu rusesc sa cuprind in minte deoarece ratiunea nu ma lasa sa te cuprind in intregime caci mintea nu ma lasa... De ce oare incerc sa ajung la tine, cand pot oare sa te astept in tacere tanjind dupa sufletul ce ma facea o data sa ma las pierduta in noaptea neagra si sa incetez sa ma mai caut vreodata... Si totusi te astept inca...in tacere... te astept inca sa vi langa mine cu sufletul, caci un trup absent ma seaca si ma face sa uit de tot ce mai frumos intre noi... bucuria de a fi doar noi doi... goi in suflet unul fata de altul privindu-ne in ochi...

4 comentarii:

  1. frumos și adevărat....multe persoane se pot simți astfel fie că sunt..fete,..incredibil dar..posibil...foarte puțin probabil...nu se stie niciodată....si băieți....deoarece pentru cel sau cea de lângă el/ea sunt invizibili când ar trbui sa fie mereu vizibili..toți suntem câteodată fantome în interior....și nimik de dinafară sau invers important este ca EL/EA.. sa observe ”fantoma” la timp...și să facă din ”nimik”...TOT....(p.s: luv ya...:*)

    RăspundețiȘtergere
  2. E uimitor cum ne putem pierde in timp ce ne cautam si credem ca ne-am gasit cand, de fapt, ne-am indepartat tot mai mult de noi insine si de ceilalti...E uimitor cum fara sa ne dam seama devenim umbrele propriului ''eu'' pe care ajungem intr-un regretabil tarziu sa nu-l mai recunoastem...Devenim prizonierii propriei dorinte de a primi macar jumatate din cat oferim si ne dezamagim cand la capatul unui drum plin de obstacoloe pe care le depasim intr-un final, in loc sa putem zambi, gasim doar un nor de praf ce se ridica din incertitudine...Unde am gresit oare? Nicaieri...tot ce am facut a fost sa permitem spiritului din noi sa reflecte pana la nuanta caldura daruirii...Poate ca viata trebuie privita prin prisma minusului plus si prin prisma culorii multicolore...depinde doar de noi insine sa ne putem odihni in timp ce cadem istoviti de oboseala sufleteasca...

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti lipseste ceva dupa ce ai strabatut un drum greu si dupa ce ai daruit cat ai putut, atunci cand te gandesti ca ar trebuii sa fii implinit, dar iata ca nu esti, este un gol in sufletul tau. Nu este un om anume chiar daca crezi. Mie mi sa intamplat la fel, am iubit mult, mult pe cineva si acea persoana ma remarcat la inceput si mi-a daruit iubire, apoi s-a schimbat.... Cand ma uit in ochii lui caut caldura ce odata o gaseam, ce odata mi-o daruia..... Insa acum nu o mai gasesc..........nu mai este acolo pentru mine.....parca trece prin mine si se uita in gol in timp ce eu caut.........Am suferit mult cand a disparut iubirea pe care speram sa o gasesc in el....Dar acum ma simt mai plina de iubire ca niciodata. Toata aceasta durere m-a ajutat defapt sa gasesc iubirea neconditionata. Il mai iubesc si acum si il voi iubii mereu, pentru ca iubirea adevarata tine vesnic. El chiar daca nu a vrut m-a ranit dar tot odata m-a invatat sa iubesc neconditionat. Il iubesc si chiar ma pot bucura de aceasta iubire pentru ca chiar daca el nu ma iubeste, eu il pot iubii fara sa ii cer absolut nimic in schimb. Cat despre ceea ce caut-am defapt, nu era el, ci Dumnezeu, adica iubirea vesnica. Dumnezeu ma iubeste tot neconditionat ca si eu pe cel pe care il credeam totul...Dar nu este asa, el nu este totul, ci Dumnezeu. El nu te intelege in profunzime, nu iti daruieste iubirea pe care i-o dai tu si nu este cu tine cu sufletul mereu. In schimb Dumnezeu da. In El am gasit speranta dupa ce l-am pierdut pe cel pe care il iubeam si il iubesc cu adevarat. Dumnezeu dupa ce l-am lasat sa intre in viata mea, m-a invatat sa iubesc fiecare creatura, pe aproapele meu. Acum, desi acel om, nu mi-a recunoscut umbra ce il cauta, eu l-am gasit pe Dumnezeu si iubirea neconditionata. Asa ca incearca sa iti dai seama ce anume te-a facut sa intelegi aceasta persoana. De exemlu la mine el mi-a deschis calea spre Dumnezeu si m-a invatat iubirea neconditionata, dar inconstient si ranindu-ma. Cu toate astea eu tot ii multumesc pentru ca exista sa pentru ca fara el nu as fii aici acum......Vorbesc din propria experienta uimitoare, pentru mine....dar acum inteleg insfarsit totul, dupa trei ani intregi....

    RăspundețiȘtergere
  4. De 7 ani, adică 2551 de zile, 220406400 de secunde.
    Cred ca de câteva milioane de ori, că mai fac şi pauză. ;)

    RăspundețiȘtergere