Am ucis un inger...Am ucis un inger cu privirea... I-am ingropat sufleul adanc si m-am prefacut ca nu stiu nimic... Am incercat sa merg drept fara sa ma abat din drum, dar privirea lui m-a impiedicat de fiecare data. Azi a murit un inger, l-am ingropat in prapastia sufletului sau, a cazut adanc lovindu-se de raceala unei amaraciuni izbitoare. Aripile-i inghetate zaceau in orasul de ceata si fum printr ruine si ganduri. Risipite , in zadar, amintirile uitate in ziduri pline de praf ce scurg pe cimentul gol si ultima speranta a carei deziluzie lasa in urma numai otrava, in cea mai pura stare.
Otrava ce i se scurge din inima pulsand usor, lent si totdata agitat, patrunzand in fiecare celula din corpul sau. Cui i-a daruit visele sale ce tanjeau latent dupa implinire? Il alunga atemporal simtamantul unei morti in van, iar mirosul parfumului sau mai mult ca oricand viata si neliniste ... Neliniste? Ce sentiment mai ciudat... ”Si restul? Cu restul ce fac? Cui ii dau toata durerea? cine primeste ca dar gandurile mele? Cui ii las toata iubirea mea pala din cauza deziluziei?” Trupul greu si sangerand dupa un zambet si-l odihneste pe o banca, iar un vant mult prea crud vine din fata. Il cutremura si cade pe pamantul rece, intinde mana larg in fata si lacrima finala curge ingetandu-i sufletul..ajutorul nu mai vine... Cine sa se indure de un suflet ratacit si pustiu? De ce dintr-o data lumina calda si blanda se transforma intr-un vant nemilos? Poate asa a fost dintodeuna sau poate ca a devenit dintr-o data mult prea cruda pentru un inger. O lume ce dintr-o data nu vede ca e prea grabita sau e ea insasi prea ranita de propia cruzime si otrava. Lasa capul in jos ascultand ultimele batai ale inimii ce inca mai pulseaza otrava transformata in venin....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu