Din pacate ne spunem oameni....

Cand nu mai stii sa fi tu insati te pierzi si asa ratezi cel mai important lucru: sa iti traiesti viata! Nu mai vrei sa stii cum e sau cum ar trebui sa te comporti intr-o lume mare si rece.... esti singur intr-o lume plina de straini si nu stii ce inseamna caldura unui sentiment curat si sincer. Fiecare om este unic in felul sau de fi si asta se pare nu stim sa apreciem, apreciem sabloanele, ideile de fatada, aparente sau pompoase in loc de ceea ce sincer si cald..... De ce aceasta nefericire? De ce sa vrem sa fim altcineva, cand noi trebuie doar sa fim aceptati prin ceea ce suntem. Purtam o povara impusa de noi fara sa stim sub pretinse masti si devenim niste actori pe o scena reala: viata noastra. Ne transformam in niste farsori de buna voie sub niste presupuse exigente cautam lucruri pe care nu le vom putea niciodata obtine sub acest aspect. Mimam de cele mai multe ori zambete pe care nu le simtim decat ca niste schimonosiri sau niste strambari sau fortari sub presuspuse bune sentimente cand, de fapt, vrem sa strigam cat de nefericiti suntem de aceste falsitati si frustrari care nu vor disparea decat printr-o eliberare totala de tot ce se poate numi norma de comportament. Aceasta societate ne face sa devenim erori sau idei, ptr ca niciodata nu vom putea fi numiti oameni cu atribute sau trasaturi; atata timp cat nu vom putea fi noi sau vom fi constrnsi de norma irationale sau constrangatoare. Tot ce ne inalta pe cele mai inalte culmi ne face sa decadem atat de jos incat incetam a mai exista pentru societate. Oare nu suntem aceiasi pe care societatea cu putin timp inainte i-a ridicat, ei bine atunci acum de ce ne renega si ne face sa devenim erori... de ce cand incetam sa mai respectam aceste reguli devenim inutili, atunci cand vrem sa aratam cu adevarat valoarea noastra fara norme inutile si imopsibil de acceptat spiritual devenim greseli si pecem neacceptarea sub forma de durere si neintelegere. De cele mai mult ori acceptam de buna voie aceste reguli ce nu mai conteaza daca ni se par sau nu inutile, ci le acceptam ca pe normalitati devenind noi insine niste prefacuti pentru ca ne adaptam asa de bine incat devenim ca ea: papusi de plastic, trecatoare din pacate. Robotei ce se invart intr-un cerc dorind sa obtina un lucru pe care toti si-l dorec: recunoastere si faima. Ideea de baza intodeauna este ca devenim masinarii pentru societate, urmam reguli pe care nimeni nu le doresc si toti le cred inutile, dar pe care in mod bizar toti le respectam ca pe un acord tacit si absolut. Ajungem datorita acestui acord de neinduplecabil marionete fara suflet, nu mai respectam si apreciem adevaratele valori ale vietii si cel mai grav devenim partasi la acest crud joc unde cel mai important este sa castige cel mai puternic ,nu cel mai bun. Caci asa uitam ce cel mai- esenta de a trai si de a fi om cu adevarat...